
Numeroși artiști au cântat, la debutul muzical, în corul bisericii, printre ei numărându-se și Fuego, Gheorghe Turda și Mihai Budeanu, solistul trupei 3 Sud Est. Dar, și în prezent, Gheorghe Turda și compozitorul Mihai Alexandru interpretează piese religioase, la slujbe, dar și colinde, de Crăciun. Iată destăinuirile lor de suflet despre puterea credinței.
Gheorghe Turda: „Și în turneul din America am cântat pricesne. Am fost copil de strană”
Solistul de muzică populară Gheorghe Turda ne-a dezvăluit, exclusiv pentru Click!, care este marea lui dorință. Speră să fie invitat să interpreteze cântece bisericești, în Catedrala Mântuirii Neamului, din București:
„Mi-aș dori să interpretez cântece bisericești, în Catedrala Mântuirii Neamului. Mă pricep foarte bine. Am fost copil de strană, în biserica din Săpânța, locurile mele natale. Am asistat de mic la slujbele religioase și am participat la cântările bisericești.
Mă pregătisem să dau și la Teologie, dar am intrat din prima la Conservatorul la Cluj, așa a ales destinul. Unchiul mi-a insuflat pasiunea pentru muzică, fratele tatălui meu, pe el l-am moștenit pe plan artistic. Și în turneul din America am cântat pricesne și colinde”.
Magdalena Chihaia Maxer: „Am fost soprană în corul bisericii catolice”
Magdalena Chihaia Maxer, soția lui Dinu Maxer, este actriță, însă nu mulți știu că, preț de 9 ani, ea a făcut parte din corul bisericii:
„Am absolvit Liceul Catolic Sf. Iosif și am făcut și parte din corul bisericii catolice, ca soprană, timp de 9 ani. Am susținut concerte de Crăciun și recitaluri în biserică”, ne-a declarat ea, exclusiv pentru Click!
„Un creștin nu-și amenință aproapele”
Deși este o fire credincioasă, Magdalena Chihaia a avut mari probleme din cauza scenetei „Sora Magdalena”, pe care a prezentat-o și la Antena 1. Unii au considerat-o blasfemie:
„Da, e adevărat că am primit amenințări cu moartea, de aceea cred că oamenii care se dau creștini și fac astfel de gesturi doar „se dau” creștini. Personajul este super îndrăgit de public și a fost cerut, atât la nunți, cât și la evenimente private sau mondene. Cei care înțeleg ce înseamnă să fii actor și să dai viață unui personaj apreciază munca depusă și ceea ce am reușit să redau prin personajul Sorei Magdalena”, ne-a mai spus artista, exclusiv pentru Click!
Fuego: „Îmi imaginam că aș fi fost potrivit ca preot”
Și îndrăgitul artist Fuego sau Paul Surugiu a vrut să se facă preot:
„Eram tânăr și îmi imaginam că aș fi fost potrivit ca preot. Era o dorință a bunicii mele, mai ales că, ani de-a rândul, am mers aproape zilnic la biserică, copil fiind. Cât am fost student am dirijat corul bisericii catolice de la Piața Muncii.