De la prima întâlnire la o viață împreună: poveștile de iubire ale juraților de la „Chefi la cuțite”. Cine sunt femeile din viața lor

Jurații emisiunii „Chefi la cuțite” au rememorat momentele speciale în care și-au întâlnit partenerele de viață, dezvăluind detalii amuzante și romantice despre începuturile relațiilor lor.

Alexandru Sautner și Flavia: 12 ani de iubire neîntreruptă

Alexandru Sautner și Flavia formează de ani de zile o familie frumoasă și discretă. „Suntem împreună de 12 ani și cred că suntem exact ca-n prima zi. Nici urmă de plictiseală în relația noastră. Fluturi în stomac simt și acum. Eu câteodată îi dau telefon ca să-i spun doar că o iubesc”, mărturisește chef-ul.

alexandru-sautner-fiica-lui-sotia-flavia
Icon photo

VEZI GALERIA FOTOPOZA  1 / 17

about:blank

„Pe Flavia am cunoscut-o în 2013, când m-am întors din Germania și, sincer, aveam o perioadă în care nu-mi doream relație. Ne-am cunoscut la mare, printr-un prieten comun. După primele întâlniri simțeam că mă îndrăgostesc, doar că eu mă ambiționam să spun că nu vreau relație. Însă am lăsat ca lucrurile să vină de la sine. Iar într-o zi i-am zis să-și ia câteva haine, pentru că venea la mine și se tot ducea acasă ca să-și ia lucruri de schimb. Până seara a venit cu toate bagajele, s-a mutat la mine. Și din acel moment nici n-a mai plecat. Iar noi ne amuzăm acum când ne amintim de asta. Flavia e o femeie hotărâtă, știe ce vrea”, a dezvăluit Alexandru Sautner.

Richard Abou Zaki și Alessandra: iubire la prima întâlnire internațională

De partea cealaltă, Richard Abou Zaki a povestit cu umor despre începuturile relației cu Alessandra, partenera sa, care i-a fost profesoară. „Relația mea s-a înfiripat după ce am terminat școala – cu Alessandra, care a fost profesoara mea, mai mare cu 14 ani decât mine. Prima întâlnire a fost chiar la Verona, orașul îndrăgostiților Romeo și Julieta. Apoi am plecat la stagiul de la Londra, unde am și rămas să lucrez. Eu nu câștigam mult acolo, dar nici nu ieșeam cu prietenii, ca să pot economisi.

Chef-Richard-Abou-Zaki-si-fetita-4
Icon photo

VEZI GALERIA FOTOPOZA  5 / 17

Iar când venea ea la mine în vizită, cheltuiam toți bani pentru întâlnirile cu ea. Îmi amintesc că am dus-o la Ritz-Carlton la cină, dar ca să ajungem acolo, m-am gândit că nu putem să mergem cu metroul. Așa că am închiriat o mașină de lux, pentru că am vrut să creez o întreagă experiență. Mi-am dat toate economiile pentru acea seară. Tot ce câștigam oricum puneam deoparte pentru o seară romantică alături de Alessandra”, a povestit Richard Abou Zaki.

Orlando Zaharia și Mădălina: o poveste de iubire începută de Crăciun

Chef Orlando Zaharia își amintește începuturile relației cu Mădălina, chiar înainte de a pleca să lucreze pe un vas de croazieră. „Prima întâlnire pe care am avut-o cu Mădălina a fost după o ieșire în club. Aveam vreo 20 de ani. Am schimbat atunci numerele de telefon. M-a cam ținut pe jar o perioadă de vreo trei luni. Eu tot insistam să ne întâlnim, pentru că se apropia momentul să plec ca bucătar pe un vas de croazieră…

Chef-Orlando-Zaharia-2
Icon photo

VEZI GALERIA FOTOPOZA  10 / 17

Iar eu îmi doream din tot sufletul să punctez această întâlnire, pentru că îmi plăcuse foarte mult de ea din prima clipă. Mădălina mi-a acordat această întâlnire chiar în seara de Crăciun și de-atunci pot să spun că am rămas nedespărțiți, asta însemnând acum vreo 24 de ani. Cred că lucrurile au funcționat pentru că noi am avut dorința asta imensă de a fi împreună – ne-am iubit și ne iubim în continuare la fel de mult. Mădă este sufletul căsniciei noastre. Eu nu aș putea să exist fără ea, ea nu ar putea să existe fără mine”, a spus Orlando Zaharia.

Ștefan Popescu și Alina: 25 de ani de căsnicie și o dragoste începută în prag de Crăciun

Chef Ștefan Popescu se bucură de o căsnicie de 25 de ani cu Alina. „Pe soția mea, Alina, am cunoscut-o în anul 2000. Deci acum 25 de ani și de atunci suntem împreună. Ne-am cunoscut la locul de muncă, lucram amândoi la un hotel din București. În preajma Crăciunului am dat o petrecere foarte mare la mine acasă, la care am invitat-o și pe Alina.

stefan popescu
Icon photo

VEZI GALERIA FOTOPOZA  16 / 17

Și, deși nu prea am dansat atunci împreună, eu eram cu ochii după ea. Îmi amintesc că, la un moment dat, a vrut să plece. M-am dus după ea în lift și i-am spus: «Unde te duci? Petrecerea e în toi!». Am convins-o atunci să rămână și așa a început totul între noi. După o lună ne-am mutat împreună, după trei ani am plecat în Anglia tot împreună și, când ne-am întors, în 2006, ne-am căsătorit. Dacă Alina nu era în viața mea eu nu eram aici. E vorba aceea care spune un mare adevăr: în spatele unui bărbat puternic stă o femeie puternică”, a povestit Ștefan Popescu.

Related Posts

Fata de la fereastră Ultimul Episod / Finalul serialului

Dυpă ce află că Hayri a fost răпit, Nalaп ajυпge îп grabă îп fața casei lυi Türkaп. Câпd îl vede pe Hayri zăcâпd fără viață la pămâпt,…

Fata de la fereastră Episodul 80 Rezumat

Vă prezeпtăm rezυmatυl serialυlυi tυrcesc “Fata de la fereastră” episodυl 80 difυzat de postυl de televiziυпe Kaпal D îп data de 27 iaпυarie 2026. Serialυl “Fata de la fereastră”…

Fata de la fereastră Episodul 70 Rezumat

Vă prezeпtăm rezυmatυl serialυlυi tυrcesc “Fata de la fereastră” episodυl 70 difυzat de postυl de televiziυпe Kaпal D îп data de 13 iaпυarie 2026. Serialυl “Fata de la fereastră”…

Cealaltă soție Episodul 30 Rezumat

Vă prezentăm rezumatul serialului turcesc “Cealaltă soție” episoadul 30 difuzat de postul de televiziune Happy Channel. Ferit îl duce de urgență pe Halil la spital, după ce acesta se simte…

Fata de la fereastră Episodul 69 Rezumat

Vă prezeпtăm rezυmatυl serialυlυi tυrcesc “Fata de la fereastră” episodυl 69 difυzat de postυl de televiziυпe Kaпal D îп data de 12 iaпυarie 2026. Serialυl “Fata de la fereastră”…

Pe aripile iubirii Episoadele 331 și 332 Rezumat

Vă prezeпtăm rezυmatυl serialυlυi tυrcesc “Pe aripile iυbirii” Episodυl 331 și 332 difυzat de Happy Chaппel îп data de 12 iaпυarie 2026 Arzυ o șaпtajează pe Zeyпep. Ea a…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *